Radu Negru critică maniera de arbitraj din FCU Craiova – Universitatea: „Toată lumea vede!”. Claudiu Bălan, mesaj pentru suporteri

Radu Negru critică maniera de arbitraj din FCU Craiova - Universitatea: „Toată lumea vede!”. Claudiu Bălan, mesaj pentru suporteri
  • Publicat:
  • Actualizat:

Radu Negru și Claudiu Bălan, jucătorii lui FCU Craiova, au fost resemnați după înfrângerea din derby-ul Băniei suferită în fața rivalei Universitatea, iar primul dintre ei este de părere că arbitrajul lui Adrian Cojocaru nu a fost echidistant.

Fundașul dreapta Radu Negru consideră că FCU Craiova ar fi avut mai multe șanse în fața Universității dacă arbitrul de centru nu ar fi dictat atât de multe faulturi în apropierea porții lui Popa. Acesta recunoaște că primul gol al oaspeților a venit pe fondul unei greșeli copilărești și spune că el și colegii lui ar fi putut obține mai mult din această întâlnire.

Claudiu Bălan le-a cerut scuze suporterilor și le-a promis că FCU va face tot posibilul să se revanșeze în fața lor în cel mai scurt timp.

Radu Negru acuză arbitrajul din meciul cu Universitatea

Apărătorul lui FCU Craiova, Radu Negru, este de părere că el și colegii săi ar fi putut obține mai mult din partida cu Universitatea în cazul în care deciziile centralului Adrian Cojocaru ar fi fost mai echilibrate. Fotbalistul spune că arbitrul a dictat multe lovituri libere periculoase pentru oaspeți, pe când trupa lui Adrian Mutu a primit, preponderent, faulturi la jumătatea terenului.

„Trebuie să trecem peste acest moment greu. Trebuie să aducem corabia pe linia de plutire. Nu vrem să vorbim despre arbitraj, să dăm vina pe nimeni. Toată lumea vede: iar au început cu faulturi pentru ei în zona careului, iar pentru noi doar la centrul terenului. Cred că se putea face mai mult. Am luat gol dintr-o greșeală copilărească. Și noi am avut momente foarte bune în joc, dar la cartonașul roșu s-a rupt jocul”, a declarat Radu Negru.

Coechipierul său Claudiu Bălan le-a transmis suporterilor că echipa va face tot posibilul să se revanșeze în fața lor încă de la următorul meci, când FCU Craiova se va deplasa la UTA. „E foarte greu să joci după ce primești cartonaș roșu. Ne cerem scuze în fața suporterilor pentru această înfrângere. Știm ce înseamnă pentru ei acest meci. Așteptăm meciul următor ca să ne luăm revanșa.

Acest derby a venit într-un moment foarte prost pentru noi. Trebuie să câștigăm și să facem puncte, pentru că situația din clasament nu ne onorează”, a spus Claudiu Bălan la finalul întâlnirii.

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România: E un exemplu
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România:…
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
A murit un mare campion din România: Dumnezeu sa te ierte, drum lin către cer!
A murit un mare campion din România: Dumnezeu sa te ierte, drum lin către cer!
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×